* interviu cu dr. Iulia Belc, medic primar de Recuperare Medicala, Medicina Fizica si Balneologie, care ofera consultatii la Physiokinesis Bacau.

Este minunat sa vezi cum in urbea noastra apar si se dezvolta noi centre private de sanatate, ca o alternativa viabila la serviciile de stat. Astazi ma voi opri la cabinetul de recuperare medicala Physiokinesis, un loc cu totul deosebit, frumos, cochet, cu o ambianta prietenoasa, calda, in care te simti bine, in siguranta si mai ales, pe mâini bune. O muzica in surdina, un zâmbet cald si o mâna ferma m-au întâmpinat si, ca prin farmec, emotia, retinerea si usoara teama s-au risipit.

In anticamera asteptau un pacient cu o cârja, alaturi de sotia sa. Pe fata lor se citea o neliniste, emotie. Au venit pentru ca au auzit ca in Bacău functioneaza un cabinet modern de recuperare, iar azi consulta o doctorita din Bucuresti. Mi s-a spus ca pâna dupa orele 20 nu voi putea sta de vorba cu doamna doctor, consultatiile erau programate din 30 in 30 de minute si nu se permite nicio abatere de la programare. Intre timp mi s-a facut o prezentare a cabinetului. Echipamentele nu semanau cu ceea ce mai vazusem înainte, peste tot înalta tehnologie, fiecare cu o destinatie speciala si performante, confirmate de rezultate obtinute de mari sportivi ai României. Doamna Catalina Marchis îmi prezinta fiecare aparat, cu profesionalism si mândrie in acelasi timp. Oriunde îmi îndreptam privirea zaream echipamente si accesorii care îmi stârneau uimirea, curiozitatea si admiratia.

In sfârsit, consultatiile s-au terminat si intru cu bucurie si curiozitate in cabinetul de consultatie. Aici am parte de câteva surprize: intr-un ambient cochet, neconventional, un echipament sofisticat cum nu mai văzusem. „Este un sistem global de evaluare, analiza si monitorizare a posturii corpului si amprentei picioarelor. Se numeste Global Postural System, cu ajutorul lui evidentiem principalele abateri de la o postura normala a coloanei vertebrale, bazinului, piciorului si putem evalua progresele înregistrate de pacient in urma programului personalizat de recuperare”, aduce clarificarile necesare doamna doctor, care m-a întâmpinat cu un zâmbet si o strângere calda de mâna.

– Bine ati venit in Bacau! Cât am asteptat am vazut iesind oameni cu zâmbet pe buze, multumiti si cu cuvinte frumoase la adresa dumneavoastra. Este un lucru încurajator. Spuneti-ne câteva lucruri despre dumneavoastra!

– Sunt medic primar de Recuperare Medicala, Medicina Fizica si Balneologie. Am o bogata experienta acumulata in multi ani de meserie, initial in sistemul de stat si ulterior in cel privat. Ca medic specialist in acest domeniu am debutat, m-am format si dezvoltat timp de 13 ani la Sanatoriul Balnear & Recuperare Techirghiol. Dupa cum stiti, este un stabiliment medical de renume, cu o capacitate foarte mare, spre care se indreapta pacienti din toata tara, cu suferinte diferite: reumatismale, ortopedice, post traumatice, neurologice, dermatologice, ginecologice. Aici, in urma unor examene si concursuri deosebit de serioase, am urcat câteva trepte in cariera, am devenit medic primar, apoi medic sef de sectie si in ultimii 7 ani am fost director medical. Port o amintire foarte frumoasa acestei perioade. In anul 2007 am facut o mare cotitura, am acceptat o provocare, am parasit definitiv sistemul de stat si am trecut in privat, intr-un centru de renume international, la „Ana Aslan Health SPA” din cadrul Hotelului Europa din Eforie Nord. Un mare centru balnear, cu abordare profilactica, curativa si de recuperare, dar si geriatrica, estetica si wellness. Cu mândrie pot confirma bunul renume in lume al balneologiei romanesti, a namolului de Techirghiol si a produsului Gerovital. Este imbucurator sa vezi cum strainii vin sa se trateze in România, sau români operati in strainatate isi fac recuperarea in tara. Atât la Techirghiol, cât si la Eforie Nord am avut multi pacienti si din Bacau. In anul 2014 am acceptat o noua provocare si m-am mutat in Bucuresti la un SPA Medical, Premier SPA, singurul spa medical & wellness de 5 stele. Aici am luat cunostinta cu o dotare de exceptie, intr-un ambient elegant, rafinat. Echipamentele ultramoderne si profesionalismul echipei sunt elementele de atractie pentru multi dintre sportivii de performanta, care se refac dupa accidentarile din marile competitii.

– Cum ati ajuns sa aveti aceasta colaborare cu cabinetul Physiokinesis din Bacau?

– Dupa cum ati putut constata, îmi plac provocarile. In plus, am convingerea ca nimic nu este întâmplator in viata mea. Am cunoscut oameni minunati in momente potrivite. Asa s-a întâmplat si de aceasta data. Dotarea de exceptie cu echipamente de fizioterapie din Premier SPA si mai ales rezultatele favorabile si rapide obtinute cu acestea, contribuind la reîntoarcerea cu medalii a sportivilor nostri din competitii nationale si internationale, mi-au îmbogatit experienta, sporit încrederea, pasiunea si setea de a cunoaste cât mai mult despre acestea. Ca urmare, distribuitorii de echipamente au început sa îsi prezinte oferta „la lucru”, beneficiind si de împartasirea experientei acumulate. In felul acesta am cunoscut-o pe doamna Catalina Marchis. Ma bucur foarte mult ca a înteles potentialul si ineditul acestei aparaturi, pe care, dupa cum puteti vedea, a adus-o si la Bacau. Ba mai mult, a dotat acest cabinet cu multe alte echipamente de top, extrem de utile in evaluarea, monitorizarea si tratamentul recuperator. Este o încântare sa vezi un asemenea centru de recuperare. Aici întâlnesti pe lângă dotare, un mediu extrem de prietenos, profesionalism, seriozitate si mai ales mult suflet, aplecare spre fiecare caz in parte. Propunerea de colaborare constituie pentru mine o noua provocare, pe care am acceptat-o, dupa cum puteti constata.

– Care sunt principalele categorii de pacienti carora va adresati?

Dr. Iulia Belc: Dupa cum ati putut vedea, sunt pacienti de vârste foarte diferite, de la copii pâna la vârstnici, cu patologii diferite. Cu ajutorul acestui GPS, posturograf, putem depista precoce tulburarile de statica ale copiilor, cum ar fi scolioze, cifoze, dezechilibru de bazin, tulburari de statica ale piciorului. Tratamentul strict individualizat cuprinde kinetoterapie, electroterapie (LASER, TCARE, socuri termice), aplicarea de kinesio tape si talonete adaptate conditiilor speciale. Astazi am vazut pacienti cu o patologie extrem de variata: reumatismala, ortopedica, post traumatica, neurologica. Cabinetul prin dotarea sa poate raspunde solicitarilor variate.

– Va multumesc pentru timpul acordat la acest ceas înaintat de seara si speram sa va revedem cât mai curând in Bacau!

– Ma simt onorata de atentia acordata si cu siguranta voi reveni periodic.

 

Sursa: Desteptarea.ro